Aseară am scris despre Maia Sandu. La ora 21.30 m-a lovit în moalele capului știrea că-i în spatele lui Stoianoglu (domnul care se exprima greu în românește) 49-51%. 

Întrucât am foarte mulți prieteni, angajați și elevi în programele mele de mentorat din Moldova, pentru o clipă am rămas năuc. M-am dezmeticit când am realizat că mai sunt de numărat voturile din Diaspora. Până atunci, nu-mi venea să cred. De aceea, pe fondul iritării generate de știri, am zis că poate fi o victorie dezamăgitoare. Apoi am realizat cât de mare era...

Ca idee, nu am întâlnit nici măcar un singur moldovean care să voteze împotriva Maiei Sandu. 

Până la urmă a fost 55-45. Nu e o diferență uriașă, dar victoria e uriașă. 
Am fost de multe ori în Moldova. Odată, m-au oprit vameșii și mi-au cerut șpagă. Am refuzat să le dau. Încă e colcăială de corupție acolo. Nu sunt suficiente podurile de flori peste Prut. E nevoie de o autostradă de la Chișinău la Iași, Suceava, București, Cluj.

E nevoie de implicare. De ambele părți. De strategie. De mindset.

În mintea mea toți moldovenii sunt cu inima alături de România. De aceea sunt pătimaș. Dar nu e așa. Sunt enorm de mulți virusați de ruși. Dar sunt alții, la fel de mulți, virusați de o altă boală: a indiferenței, a miserupismului... 

Cum ar fi fost scenariul în situația inversă și dacă ar fi pierdut M. Sandu? Acum se făceau cărțile pentru drumul fără de întoarcere: MOSCOVA...

Bine că s-a terminat așa! Sau că a început, de fapt, așa!

Ștefan MandachiFondator Bizz Acceleratoreu@stefanmandachi.ro