Cel mai vechi vis pe care mi-l amintesc, era să am o bicicletă. Țin minte că îmi doream cu atâta patimă să mi se împlinească visul, încât am înconjurat în genunchi Biserica dorințelor, de la Hagigadar, de trei ori, așa cum cerea tradiția.

În timp ce escaladam dealul mănăstirii și-mi juleam genunchii, sacrificiu intenționat, ca să cântărească mai mult, îmi imaginam cum „ghidonez” o bicicletă nou nouță. Încă de pe atunci începeam să-mi dezvolt capacitatea de a-mi zugrăvi dorințele în imagini. Mă imaginam în ipostaza realizării celor mai îndrăznețe dorințe. Tata mi-a îndeplinit visul și mi-a cumpărat un Pegas portocaliu, de la Fălticeni.

Apoi am visat să am o sanie, un ninja în miniatură, o rachetă de jucărie, o sabie, Kimono pentru karate, mașinuțe, cât mai multe mașinuțe! Visam să mă înscrie tata la fotbal la stadion. Am visat să am un Renault. Sau un Mercedes E Klasse, diesel, din 97