Model de plângere: Cruzime față de animale

Categorie :
Noutăți
Autor :

O prietenă mi-a povestit o scenă la care a fost martoră, împreună cu fiul ei de opt ani. În data de 6 noiembrie, între orele 16:00 și 16:40, din magazinul Profi din satul meu Sfântu Ilie ies vreo patru hăndrălăi cu sticle de suc la doi litri jumate, franzele și salam. Unul dintre ei, mai ”milostiv”, vede un câine flămând, pe care îl ademenește cu o bucată de pâine.

Câinele întinde boticul dar cretinul avea palmat un electroșoc, cu care l-a electrocutat, așa, de plictiseală, ”la mișto”. Câinele a zbierat și a luat-o la goană, motiv numai bun pentru individ să râdă satisfăcut cu cei doi neuroni naufragiați în abisul creierului său.

Uluită, prietena l-a claxonat, dar i-a fost frică să-l înfrunte, iar fiul ei de 8 ani a rămas șocat când a văzut flama care a ieșit din blana câinelui atunci când a fost curentat. Ea a făcut o postare pe facebook, sharuită, dar desigur, nimeni nu a luat atitudine, cu atât mai puțin poliția, așa cum se întâmplă la noi.

Toți specimenii agresivi cu animalele sunt un pericol social, tratat cu prea multă îngăduință de potențialele victime.

Am solicitat în scris filmarea de la magazinul Profi din Sfântu Ilie. Mi-au răspuns că au văzut filmarea dar că o vor livra Poliției, dacă o va cere.

Dacă asiști la astfel de scene horror, completează plângerea anexată mai jos și o trimiți prin poștă sau o duci personal la Poliție. E extrem de simplu, am explicat mură-n gură, ca la grădiniță (cu roșu, e scris pe înțelesul tuturor cum se completează). Am scurtat-o și simplificat-o cât am putut, într-o singură pagină, ca să nu sperie prin complexitatea ei. Îți ia CINCI minute să o completezi în caz că asiști la un caz similar, apoi îți vezi de viață.

Spuneți la cât mai mulți prieteni: violența împotriva animalelor se sancționează cu ÎNCHISOARE și că nu e nimic complex ca să reclami pe cineva.

Model plângere penală Cruzime față de animale.png

Plângere penală Cruzime față de animale.doc

Plângere penală o pagină Cruzime față de animale.pdf